Libertatea creştină nu permite păcatul, ci mai degrabă îl încurajează pe creştin să slujească din dragoste.
Dragostea este văzută ca motivaţia tuturor manifestărilor comportamentului creştin, pe când sub lege motivaţia era teama de pedeapsă. Findlay spune: „Robii iubirii sunt adevăraţii oameni liberi."
Libertatea creştinului este în Cristos Isus (Galateni 2:4) şi asta exclude orice gând posibil că ar putea include şi libertatea de a păcătui. Nu avem voie niciodată să transformăm libertatea de care ne bucurăm într-o bază de plecare a unor operaţiuni desfăşurate în folosul firii vechi. După cum o armată invadatoare va căuta să cucerească un cap de pod, folosindu-l ca bază de operaţiuni pentru alte cuceriri, tot aşa şi firea veche va utiliza numai puţintică libertate pentru a-şi extinde teritoriul. O manifestare justă a libertăţii noastre este aceasta: „Faceţi-vă obiceiul să vă fiţi unii altora robi." Cum spune şi A. T. Pierson:
„Adevărata libertate se găseşte doar în ascultarea de constrângerile îndreptăţite. Un râu are libertatea de a curge doar în limitele impuse de malurile sale, căci fără acestea s-ar dispersa, devenind o mlaştină de apă stătătoare, urât mirositoare. Planetele, dacă nu ar fi controlate de legi precise, şi-ar aduce propria lor distrugere şi aceea a universului. Aceeaşi lege care ne îngrădeşte pe noi, ţinându-ne în staul, îi îngrădeşte pe alţii, ţinându-i afară. Constrângerile care impun reguli libertăţii noastre îi asigură, în acelaşi timp, continuitatea şi protecţia ei. Nu controlul, ci controlul necesar, şi ascultarea noastră benevolă de acest control, ne fac oameni liberi.”