Pavel demonstrase că relaţiile lui Dumnezeu cu galatenii erau bazate în întregime pe credinţă. Acum el arată că oamenii au fost mântuiţi în aceeaşi manieră, în Vechiul Testament. Întrebarea din versetul 5 a fost: „Le face oare prin faptele legii, sau prin auzirea credinţei?" Având acel răspuns în minte, versetul 6 începe cu cuvintele: Aşa şi Avraam... El a fost îndreptăţit în acelaşi mod - prin auzirea credinţei.
Poate că învăţătorii iudei apelau la Avraam ca erou şi exemplu al lor, bazându-şi teoriile privind necesitatea circumciziei pe experienţa lui (Geneza 17:24,26). Dacă aşa stau lucrurile, Pavel va lupta chiar de pe tărâmul lor propriu. Cum a fost Avraam mântuit? Avraam L-a crezut pe Dumnezeu. Deci Avraam nu a fost mântuit prin meritele sale, ci, pur şi simplu, L-a crezut pe Dumnezeu. Or, aici nu este nici un merit. De fapt, e prost cine nu crede în Dumnezeu. Credinţa în Dumnezeu este singurul lucru pe care îl poate face cineva cu privire la mântuirea sa, ceea ce nu-i mai lasă nici un motiv să se laude. Nu este „o faptă bună", care să presupună efortul omului. Firea n-are nici un rol în asta. Ce este oare mai drept pentru creatură decât să-şi pună încrederea în Creatorul său, sau pentru un copil să se încreadă în Tatăl lui?
Îndreptăţirea este un act al lui Dumnezeu prin care El îi declară neprihăniţi (îndreptăţiţi) pe toţi cei ce cred în El. Dumnezeu se poate ocupa eficace de păcătoşi în felul acesta, întrucât Cristos a murit în locul păcătoşilor, pe crucea Calvarului, plătind datoria pentru păcatele lor. Îndreptăţirea nu înseamnă că Dumnezeu îl face pe credincios neprihănit şi păcătos în sine. Ci îl socoteşte neprihănit, pe baza lucrării Mântuitorului. Dumnezeu îi dă păcătosului care crede o poziţie neprihănită, care îl învredniceşte pentru cer, şi apoi aşteaptă de la el să trăiască o viaţă de recunoştinţă, pentru ceea ce a făcut El pentru credincios. Ceea ce este important de notat aici este că îndreptăţirea nu are nimic de a face cu păzirea legii, ci este întru totul bazată pe principiul credinţei.