Ce scop serveşte atunci legea?
Dacă, aşa cum a argumentat Pavel, legea nu a anulat şi nu a adăugat condiţii la făgăduinţa făcută de Dumnezeu lui Avraam, care a fost scopul legii? Legea a avut menirea de a descoperi păcatul în adevăratul său caracter, de fărădelege. Păcatul existase şi înainte de lege, dar omul nu l-a recunoscut ca fărădelege până nu a venit legea. Fărădelegea este călcarea unei legi cunoscute.
Legea a fost dată unei naţiuni de păcătoşi. Membrii ei nu putea obţine niciodată neprihănirea prin păzirea legii, pentru că le lipsea puterea de a asculta de această lege. Legea avea menirea de a le arăta oamenilor că sunt păcătoşi nenorociţi şi astfel să se trezească şi să-I ceară lui Dumnezeu ajutorul, pentru ca El să-i poată mântui prin harul Lui. Legământul lui Dumnezeu cu Avraam a fost promisiunea necondiţionată a binecuvântării, în schimb legea a dus numai la blestem. Legea demonstra nevrednicia omului de a primi binecuvântarea gratuită şi necondiţionată. Dacă omul voia să fie binecuvântat, atunci acest lucru se putea realiza numai prin harul lui Dumnezeu.
Sămânţa este Cristos. Prin urmare, legea a fost dată ca măsură temporară până la venirea lui Cristos. Binecuvântarea promisă lui Avraam avea să vină prin Cristos. Un contract încheiat între două părţi presupune un mediator, un intermediar. Legea presupunea două părţi, participante la acest contract: Dumnezeu şi Israelul. Moise a îndeplinit rolul de intermediar (Deuteronom 5:5). Îngerii au fost solii lui Dumnezeu în transmiterea legii către Moise (Deuteronom 33:2;Psalmul 68:17;Fapte 7:53). Participarea lui Moise şi a îngerilor ne arată cât de mare era prăpastia dintre Dumnezeu şi poporul Său de oameni total nedemni de a sta în prezenţa Sa.