Dumnezeu făgăduise că-l va binecuvânta pe Avraam şi că prin el va binecuvânta toată lumea.

Binecuvântarea lui Avraam nu este altceva decât mântuirea prin har, prin credinţă. Pedeapsa morţii pe care o cerea Dumnezeu trebuia plătită însă mai întâi. Şi astfel Domnul Isus a fost făcut blestem, pentru ca Dumnezeu să poată să-i câştige atât pe iudei, cât şi pe neamuri, prin harul Său. Acum în Cristos (un descendent al lui Avraam), naţiunile sunt binecuvântate.

Făgăduinţa pe care i-a făcut-o Dumnezeu în Geneza 12:3 nu îl menţionează pe Duhul Sfânt. Dar Pavel ne spune aici, prin inspiraţie de la Dumnezeu, că darul Duhului Sfânt era cuprins în legământul necondiţionat al mântuirii, încheiat cu Avraam. Acesta se afla acolo, în embrion. Duhul Sfânt nu putea veni atâta timp cât legea stătea în cale. Trebuia ca Cristos să moară şi să fie proslăvit, înainte ca Duhul să poată fi dat (Ioan 16:7).

Apostolul a demonstrat că mântuirea se capătă prin credinţă, nu prin lege, prin (1) experienţa galatenilor şi (2) prin mărturia Scripturilor din Vechiul Testament. Acum el recurge la o ilustraţie din viaţa de toate zilele. Argumentul lui Pavel din această secţiune ar putea fi rezumat astfel:

La Geneza 12:3 Dumnezeu a promis că va binecuvânta toate familiile pământului în Avram. Promisiunea mântuirii cuprindea atât Neamurile, cât şi iudeii. La Geneza 22:18 mai făgăduise următoarele: „În sămânţa ta toate naţiunile pământului vor fi binecuvântate." El a spus sămânţă, deci singular, nu „seminţe", plural. Dumnezeu se referea la Persoana Domnului Isus, care era descendent, direct al lui Avraam (Luca 3:34). Cu alte cuvinte, Dumnezeu a promis că va binecuvânta toate naţiunile, atât Neamurile, cât şi evreii, prin Cristos. Promisiunea era necondiţionată şi nu cerea nici fapte bune, nici ascultarea de lege. Era o simplă promisiune, ce se cerea primită prin credinţă simplă.

Acum legea, dată Israelului cu 430 de ani mai târziu, nu putea adăuga condiţii la această promisiune, nici nu o putea modifica în nici un fel. Chiar în treburile omeneşti, o atare modificare ar fi ilegală, dar în cele divine lucrul acesta este de neconceput. Concluzia care se desprinde deci este că promisiunea făcută de Dumnezeu potrivit căreia va binecuvânta Neamurile a avut menirea de a fi prin Cristos, prin credinţă, şi nu prin păzirea legii.