Harul lui Dumnezeu se vede în darul necondiţionat al mântuirii ce ne-o oferă. Când omul caută să câştige această mântuire, prin merite, el nu face altceva decât s-o anuleze. Căci ea nu mai este prin har, dacă omul o poate dobândi sau merita. Ultima salvă îndreptată de Pavel către Petru este deosebit de eficace. Dacă Petru ar putea dobândi bunăvoinţa lui Dumnezeu prin păzirea legilor iudaice, atunci Cristos a murit în zadar; literalmente, El şi-a irosit viaţa. Dar Cristos a murit pentru că omul nu a putut dobândi neprihănirea în nici o altă cale - nici măcar prin păzirea legii, cum spune şi Clow:
„Cea mai profundă erezie dintre toate, care corupe bisericile, adăugând la crezuri aluatul nebuniei, umflând inima omenească de mândrie, este ideea că mântuirea s-ar putea obţine prin săvârşirea de fapte bune. „Eu cred", scrie John Ruskin, „că rădăcina oricărei schisme şi erezii de care a suferit biserica creştină a fost efortul de a câştiga mântuirea prin merite, mai degrabă decât a o primi în dar; şi acesta este un motiv pentru care predicile sunt atât de lipsite de efect, pentru că mai degrabă îi cheamă pe oameni să lucreze pentru Dumnezeu, decât să-L privească pe Dumnezeu lucrând pentru ei."