Pavel şi Petru, împreună cu ceilalţi, au căutat îndreptăţirea în Cristos şi numai în Cristos. Acţiunile lui Petru de la Antiohia păreau să indice însă că el nu este complet îndreptăţit, ci trebuia să revină la lege, pentru a fi mântuit. Dacă aşa stăteau lucrurile, atunci însemna că Cristos nu este un Mântuitor desăvârşit şi suficient. Dacă apelăm la El să ne ierte păcatele, trebuind după aceea să mergem şi în alt loc, atunci nu înseamnă oare că Cristos este un slujitor al păcatului, prin faptul că nu şi-a ţinut făgăduinţele? Iar dacă, după ce am mărturisit că ne bizuim pe Cristos ca să fim îndreptăţiţi, ne întoarcem apoi la lege (care nu poate decât să ne osândească, pe noi păcătoşii), ne mai purtăm noi ca şi credincioşi? Putem noi spera să avem aprobarea lui Cristos asupra unei acţiuni de genul acesta, care face din El, practic, un slujitor al păcatului? Răspunsul lui Pavel este un vehement: Nicidecum!