Iudeii care fuseseră mântuiţi ştiau că nu este mântuire prin lege. Legea îi condamna la moarte pe cei ce nu reuşeau s-o respecte în toate privinţele. Aceasta aducea blesteme peste toţi, întrucât toţi au călcat preceptele ei sfinte. Mântuitorul este prezentat aici ca singurul obiect adevărat al credinţei. Pavel îi aminteşte lui Petru că „până şi noi, iudeii" am ajuns la concluzia că mântuirea este prin credinţa în Cristos şi nu prin păzirea legii. Ce rost avea ca acum Petru să-i pună pe ne-evrei sub lege? Legea le spunea oamenilor ce să facă, dar nu le dădea puterea de a face acele lucruri. Legea fusese dată pentru a descoperi păcatul, nu pe mântuitorul.