Ca creştin, Petru ştia că Dumnezeu nu mai făcea deosebire între naţionalităţi; el trăise ca Neamurile şi mâncase hrana lor. Dar prin actul său de la urmă, când a refuzat să mănânce cu Neamurile, Petru a lăsat să se înţeleagă că era necesar să se respecte legea iudaică, dacă cineva voia să fie sfânt, şi că credincioşii dintre Neamuri trebuiau, în opinia lui, să trăiască ca iudeii.