Har şi pace sunt două din cuvintele măreţe ale evangheliei.
Harul este bunătatea manifestată de Dumnezeu faţă de păcătoşii nelegiuiţi, pe care aceştia n-o merită. În loc să-i ceară omului să facă ceva, evanghelia îi spune ce a făcut Dumnezeu pentru om, invitându-l să primească mântuirea, în dar, fără plată. Scofield spune: „în loc să caute oameni buni pe care să-i poată aproba, harul caută oameni osândiţi, vinovaţi, şi nenorociţi, cărora le-a pierit graiul - oameni pe care să-i poată ajuta, sfinţi şi glorifica."
Pacea este rezultatul harului. Când un păcătos îl primeşte pe Mântuitorul, are pace cu Dumnezeu. El se odihneşte în cunoştinţa că plata pentru păcatele sale a fost achitată, că toate păcatele lui au fost iertate şi că nu va mai fi osândit, de acum înainte. Dar harul nu se mărgineşte la a-l mântui pe om, ci îl şi păzeşte, îl păstrează. Iar noi nu avem nevoie doar de pacea cu Dumnezeu, ci şi de pacea lui Dumnezeu. Acestea sunt binecuvântările pe care le urează Pavel galatenilor, la începutul scrisorii către ei. Negreşit galatenii şi-au dat seama că binecuvântările acestea nu puteau să le parvină niciodată prin intermediul legii, întrucât legea aducea numai blestem peste toţi cei ce călcau preceptele sale. Legea n-a adus pace nici unui suflet omenesc, niciodată.