În al doilea rând, eşecul lui Pavel de a include legea iudaică în evanghelia sa nu poate fi pus pe seama vreunei presupuse ignorante a sa cu privire la iudaism, deoarece din naştere şi prin pregătirea sa intelectuală, el fusese adânc ancorat în lege. Din proprie iniţiativă, el devenise un înfocat prigonitor al bisericii, căruia i se dusese groaza. În râvna lui greşit canalizată pentru tradiţiile părinţilor lui, el i-a întrecut pe mulţi alţi iudei de vârsta lui. Prin urmare, evanghelia propovăduită de el, conform căreia mântuirea se capătă numai prin credinţă, fără lege, nu ar putea nicidecum fi pusă pe seama necunoaşterii de către Pavel a legii. Atunci de ce omitea el legea din propovăduirea sa? De ce se situa evanghelia lui pe poziţii antagoniste fondului său, înclinaţiilor sale naturale şi întregii sale formaţii religioase? Pur şi simplu pentru că nu era urmarea propriei sale gândiri, ci o primise direct de la Dumnezeu.