Încheind studiul cărţii Galateni, am putea fi înclinaţi să conchidem că Pavel i-a înfrânt pe învăţătorii legalismului atât de eficace încât această chestiune nu mai avea să tulbure biserica în viitor. Dar istoria şi experienţa ne arată că altfel s-au întâmplat lucrurile! Legalismul a devenit o parte atât de importantă a creştinătăţii, încât majoritatea oamenilor cred că această învăţătură aparţine realmente creştinismului.

Da, legaliştii sunt încă printre noi. Cum i-am putea defini altfel pe cei ce-şi spun slujitori ai lui Cristos, dar care propovăduiesc, de pildă, că botezul, confirmarea sau apartenenţa la o biserică sunt necesare pentru ca cineva să poată fi mântuit? Sau care spun că legea este principiul de viaţă al credinciosului? Că noi am fi mântuiţi prin credinţă, dar păstraţi prin săvârşirea de fapte bune? Ce este aceasta dacă nu vechea învăţătură a iudaismului, transpusă pe planul creştinismului, când suntem rugaţi să acceptăm preoţia rânduită de om, cu îmbrăcămintea ei distinctivă, cu clădirile modelate după templul din vechime, cu altarele săpate şi toate ritualurile acelea complexe, cu un calendar bisericesc, conţinând postul mare, praznicele şi posturile sale?

Şi ce altceva este dacă nu erezia galateană atunci când credincioşii sunt avertizaţi că trebuie să ţină ziua de Sabat, dacă vor să fie mântuiţi, în cele din urmă? Predicatorii moderni ai legalismului fac ravagii în rândurile celor care mărturisesc credinţa în Cristos şi din această cauză fiecare credincios trebuie să fie avertizat cu privire la învăţătura lor şi instruit cum să le răspundă.

Profeţii Sabatului încep de obicei prin predicarea evangheliei mântuirii prin credinţa în Cristos. Ei recurg la cântări evanghelice minunate, pentru a-i amăgi pe cei ne-veghetori, şi par să pună mare accent pe Scriptură. Dar nu după mult timp, ei îi pun pe adepţii lor sub Legea lui Moise, în special în privinţa poruncii de a păzi Sabatul. (Sabatul este, desigur, ziua a şaptea a săptămânii, sau sâmbăta.)

Cum îndrăznesc ei să facă una ca asta, în lumina învăţăturii clare a lui Pavel, potrivit căreia creştinul este mort faţă de lege? Cum reuşesc ei să evite afirmaţiile clare din Galateni? Răspunsul este că ei fac distincţie netă între legea morală şi legea ceremonială. Legea morală o constituie Cele Zece Porunci. Legea ceremonială acoperă reguli date de Dumnezeu, cum ar fi regulile privitoare la alimentele necurate, lepră, ofrandele aduse lui Dumnezeu şi aşa mai departe.

Legea morală - afirmă ei - nu a fost revocată niciodată, ci este o expresie a adevărului etern al lui Dumnezeu. A comite idolatrie, a ucide sau a te face vinovat de adulter vor fi întotdeauna acte contrare legii lui Dumnezeu. În schimb, legea ceremonială a fost desfiinţată în Cristos. Prin urmare - conchid ei - când Pavel ne învaţă că creştinul este mort faţă de lege, el se referă la legea ceremonială, nu la Cele Zece Porunci!

Întrucât legea morală continuă să fie în vigoare, creştinii sunt obligaţi s-o respecte - susţin aceşti oameni. Asta înseamnă că ei trebuie să ţină sabatul şi să nu lucreze în acea zi. Ei afirmă că unul din papii bisericii romano-catolice ar fi ordonat schimbarea de la respectarea zilei de Sabat la respectarea zilei de duminică, în flagrantă încălcare a Scripturii.

Acest raţionament sună foarte logic, fiind foarte atrăgător. Dar aspectul cel mai osânditor din el este faptul că este întru totul contrar cuvântului lui Dumnezeu! Observaţi următoarele:

1. La 2Corinteni 3:7-11, se spune limpede că cele zece porunci au fost desfiinţate pentru credinciosul în Cristos. În versetul 7 legea este descrisă ca fiind „slujba morţii, gravată în litere pe piatră." Asta nu poate fi decât o referire la legea morală, iar nu la legea ceremonială. Numai Cele Zece Porunci au fost gravate în piatră de degetul lui Dumnezeu (Exod 31:18). În versetul 11, citim că slujba morţii, deşi slăvită, a fost desfiinţată. Nimic nu ar putea fi mai decisiv decât aceasta. Sabatul nu mai are nici un drept asupra creştinului.

2. Nici unui ne-evreu nu i s-a poruncit vreodată să ţină sabatul. Legea a fost dată numai naţiunii ebraice (Exod 31:13). Deşi Dumnezeu însuşi S-a odihnit în ziua a şaptea, El nu i-a poruncit nimănui să facă la fel, până când nu a dat legea copiilor lui Israel.

3. Creştinii nu au trecut de la sabat la ziua întâi a săptămânii din pricina vreunui decret al unui papă. Noi punem deoparte Ziua Domnului în mod special pentru închinăciune şi slujire pentru că Domnul Isus a înviat din morţi în acea zi, ca dovadă că lucrarea de răscumpărare s-a încheiat (Ioan 20:1). De asemenea, în ziua aceea primii ucenici s-au adunat ca să frângă pâinea, arătând moartea Domnului (Fapte 20:7); de asemenea, ziua întâi a fost rânduită de Dumnezeu creştinilor ca în ea să pună deoparte darurile oferite Domnului, după cum îi făcea Domnul să prospere (1Corinteni 16:1,2). Mai mult, Duhul Sfânt a fost trimis din cer în ziua întâi a săptămânii.

Creştinii nu „ţin" Ziua Domnului ca mijloc prin care să dobândească sfinţenia, sau de teama că vor fi pedepsiţi, ci o pun deoparte datorită devotamentului plin de iubire faţă de Cel care S-a dat pe Sine pentru ei.

4. Pavel nu face distincţie între legea morală şi legea ceremonială. Mai degrabă, el insistă că legea este o unitate omogenă şi că blestemul planează asupra tuturor celor ce caută să atingă neprihănirea prin ea, nereuşind însă s-o împlinească, oricât ar încerca.

5. Nouă din cele zece porunci sunt repetate în Noul Testament ca îndrumări morale pentru copiii lui Dumnezeu. Ele au de a face cu lucrurile inerent corecte sau greşite. Singura poruncă ce este omisă este legea sabatului. Ţinerea unei zile nu este un lucru inerent corect sau greşit. Nu li se dă nici un fel de instrucţiuni creştinilor să ţină sabatul. Mai degrabă Scriptura arată clar că creştinul nu poate fi condamnat pentru că nu a ţinut această zi! (Coloseni 2:16).

6. Pedeapsa pentru călcarea sabatului în Vechiul Testament era moartea (Exod 35:2). Dar cei ce insistă că credincioşii trebuie să ţină sabatul în zilele noastre nu execută această pedeapsă asupra celor care calcă această lege. Astfel ei dezonorează legea, distrugându-i autoritatea, prin eşecul de a insista ca să i se împlinească cerinţele. Ei spun, de fapt: „Aceasta este legea lui Dumnezeu, pe care trebuie s-o împliniţi, dar nimic nu se va întâmpla dacă o veţi călca."

7. Cristos, nu legea, este principiul călăuzitor în viaţa credinciosului! Noi trebuie să umblăm cum a umblat El. Acesta este un standard şi mai înalt decât cel stabilit de lege (Matei 5:17-48). Noi suntem împuterniciţi să . trăim o viaţă sfântă prin Duhul Sfânt. Noi dorim să trăim o viaţă sfântă, datorită iubirii noastre pentru Cristos. Neprihănirea cerută de lege este împlinită de toţi cei ce nu umblă după îndemnurile firii vechi, ci după îndemnurile Duhului (Romani 8:4).

Astfel, învăţătura potrivit căreia credincioşii trebuie să ţină sabatul este total contrară Scripturii (Coloseni 2:16), fiind, pur şi simplu, „o altă evanghelie", asupra căreia Dumnezeu rosteşte un blestem (Galateni 1:7,9).

Dea Domnul ca fiecare să primească înţelepciunea de la Dumnezeu de a discerne învăţăturile rele ale legalismului, în orice formă s-ar prezenta! Dea Domnul ca niciodată să nu căutăm să fim îndreptăţiţi sau sfinţiţi prin ceremonii sau eforturi omeneşti, ci să ne bizuim cu totul numai şi numai pe Domnul Isus Cristos, în toate nevoile noastre. Dea Domnul să ne amintim că legalismul este o insultă la adresa lui Dumnezeu, întrucât înlocuieşte Realitatea cu umbra - aşezând ceremonialismul în locul pe care trebuie să-L ocupe Cristos !