Admirabilul altruism al apostolului Pavel reiese şi din acest verset, întrucât vedem că el era mai încântat de câştigul lor, decât de darul lor. Şi mai mare decât dorinţa lui de a fi ajutat financiar era dorul său ca roadă să abunde în folosul credincioşilor. Este exact ceea ce se întâmplă când dăruim bani Domnului. Totul se înregistrează în registrele financiare ale cerului, urmând ca într-o zi să primim înapoi însutit.
Tot ce avem este al Domnului şi când îi dăm Lui, nu facem altceva decât să-I dăm ceea ce deja îi aparţine. Creştinii care taie firul în patru, încercând să stabilească dacă trebuie sau nu să dea zeciuială, au pierdut din vedere punctul central al învăţăturii despre dărnicie. Israeliţilor într-adevăr li s-a poruncit să dea a zecea parte ca dar minim. În această epocă a harului, nu ar trebui să se pună întrebarea: „Cât să dau Domnului?", ci mai degrabă: „Cât voi îndrăzni să păstrez pentru mine însumi?" Ar trebui ca toţi creştinii să dorească să trăiască în mod economic şi jertfitor, pentru a putea da o parte tot mai mare a veniturilor lor lucrării Domnului, pentru ca oamenii să nu piară pentru simplul fapt că nu au auzit evanghelia lui Cristos.