Analizând acum tema finanţelor, este încurajator să vedem delicateţea şi curtoazia cu care îl tratează Pavel. El nu doreşte ca ei să creadă că el s-ar plânge sau că i-ar critica pentru lipsa de fonduri. Mai degrabă, doreşte să le spună că este total independent de împrejurări atât de mondene, că a învăţat să fie mulţumit, indiferent de starea financiară în care s-ar găsi. Starea de mulţumire este cu mult mai de preţ decât bogăţiile, întrucât dacă e adevărat „că mulţumirea nu produce bogăţii, tot atât de adevărat este că ea realizează acelaşi scop, îndepărtând dorinţa de îmbogăţire.”
„De mare preţ este secretul pe care şi l-a însuşit un credincios, când a învăţat să stea cu capul sus, chiar atunci când stomacul îi este gol; când priveşte drept înainte, chiar dacă buzunarele îi sunt goale; când se bucură, chiar şi atunci când nu i s-a plătit salariul, găsindu-şi desfătarea în Dumnezeu, chiar atunci când oamenii îşi calcă cuvântul, fiind nevrednici”.