Şi să fiu găsit în El. Iarăşi s-ar putea deduce de aici că Pavel căuta mai departe să fie găsit în Cristos. Dar el nu face altceva decât să privească în trecut la extraordinara decizie cu care a fost confruntat înainte de a fi mântuit. Era el dispus să renunţe la propriile sale eforturi de a dobândi mântuirea, punându-şi, în schimb, încrederea în Cristos? El făcuse această opţiune. Renunţase la toate celelalte cu scopul de a fi găsit în Cristos. În clipa în care a crezut în Domnul Isus, s-a situat pe o poziţie total diferită înaintea lui Dumnezeu. Nu mai era văzut acum ca un copil al păcătosului Adam, ci era privit ca fiind în Cristos, bucurându-se de toată favoarea de care se bucură Domnul Isus înaintea lui Dumnezeu Tatăl.
Tot aşa el a renunţat la zdrenţele murdare ale propriei safe neprihăniri, pe care căutase s-o obţină prin respectarea legii, alegând în schimb neprihănirea lui Dumnezeu, care este dăruită tuturor celor ce-L primesc pe Mântuitorul.
Neprihănirea de aici este descrisă în termenii unei haine sau acoperământ. Omul are nevoie de neprihănire pentru a putea sta înaintea lui Dumnezeu, beneficiind de bunăvoinţa Sa. Dar omul nu poate produce această neprihănire. Prin urmare, Dumnezeu dăruieşte propria Sa neprihănire celor care îl primesc pe Fiul Lui ca Domn şi Mântuitor. „El (Dumnezeu) L-a făcut pe El (pe Cristos) care n-a cunoscut nici un păcat să fie păcat pentru noi, pentru ca noi să putem deveni neprihănirea lui Dumnezeu în El" (2Corinteni 5:21).
Din nou am dori să subliniem că versetele 8 şi 9 nu sugerează deloc faptul că Pavel nu ar fi primit deja neprihănirea lui Dumnezeu. Dimpotrivă, ea a devenit comoara lui, atunci când a fost născut din nou pe drumul Damascului. Se foloseşte timpul prezent doar pentru a sublinia că rezultatele acestui eveniment crucial au continuat să se manifeste până în momentul când Pavel scria aceste cuvinte, când Pavel desigur continua să creadă că Cristos este cu mult mai de preţ decât orice lucru la care a renunţat el.