Apostolul contrastează acum aceste purtări cu atitudinea cerească a adevăratului credincios.
Când a fost scrisă epistola de faţă, Filipi era o colonie a Romei (vezi Fapte 16:12). Filipenii erau cetăţeni ai Romei, bucurându-se de protecţia şi privilegiile ei. Dar ei erau şi cetăţeni ai stăpânirii locale. Pe acest fundal, apostolul le aminteşte credincioşilor că cetăţenia lor este în cer. Moffatt traduce astfel acest verset: „Dar noi suntem o colonie a cerului."
Asta nu înseamnă că creştinii nu sunt şi cetăţeni ai ţărilor de pe pământ în care locuiesc. Alte versete din Scriptură ne învaţă clar că trebuie să ne supunem guvernelor, pentru că ele sunt rânduite de Dumnezeu (Romani 13:1-7). Într-adevăr, credincioşii trebuie să asculte de guvern în toate privinţele în care Domnul nu le-a interzis în mod expres să o facă. Filipenii datorau ascultare magistraţilor locali şi împăratului de la Roma. Tot aşa credincioşii de azi au responsabilităţi faţă de guvernele pământeşti, dar loialitatea lor primordială este faţă de Domnul lor din cer.
Nu numai că suntem cetăţeni ai cerului, ci şi aşteptăm cu nerăbdare pe Mântuitorul din cer! Aşteptăm cu nerăbdare sunt cuvinte foarte puternice (în textul original), prin care se exprimă aşteptarea unui lucru considerat iminent. Înseamnă textual să-ţi întinzi capul înainte, ca să poţi auzi cel mai mic semnal că lucrul sau persoana aşteptată a apărut la orizont.