După cum versetul 17 îi descrie pe cei al căror exemplu credincioşii trebuie să-l urmeze, versetul acesta ne spune care sunt cei al căror exemplu nu trebuie să-l urmăm. Apostolul nu-i identifică pe aceşti oameni în mod concret. Fie că erau învăţătorii falşi cu tendinţe iudaizatoare, din versetul 2, fie că erau învăţători ce se considerau creştini, dar în realitate prefăceau libertatea creştină în prilej de complacere în păcate, transformând harul în pretext pentru păcat - nu ni se precizează clar despre cine a fost vorba.
Pavel îi avertizase pe sfinţi cu privire la aceşti oameni, dar acum reia subiectul, plângând. Cum se face că varsă lacrimi, când lansează o condamnare atât de aspră? Explicaţia o găsim în daunele pe care le produc aceşti oameni în rândul bisericilor lui Dumnezeu. În vieţile altora pe care le ruinează. În ocară pe care o aduc Numelui lui Cristos. În acoperirea adevăratului sens al crucii. Şi în faptul că adevărata dragoste plânge chiar atunci când îi condamnă pe duşmanii crucii lui Cristos, după cum şi Domnul Isus a plâns pentru oraşul ucigaş, Ierusalim.