În acest punct intervine o schimbare bruscă. Versetele anterioare descriu ceea ce a făcut Domnul Isus. El a urmat calea renunţării de Sine. El nu a umblat după faimă, ci S-a smerit.
Dar acum atenţia ne este îndreptată spre ceea ce a făcut Dumnezeu. Dacă Mântuitorul S-a smerit pe Sine, şi Dumnezeu L-a înălţat foarte sus şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume. Dacă Şi-a plecat genunchii, slujindu-i pe alţii, Dumnezeu a decretat ca orice genunchi să se plece în faţa Lui.
Ce învăţăminte se desprind pentru filipeni şi pentru noi din acest pasaj? Întâi, faptul că drumul către cele de sus pare a fi îndreptat aici pe pământ în jos, adică spre slujire. Nu suntem chemaţi să ne înălţăm pe noi înşine, ci să-i slujim pe alţii, pentru ca Dumnezeu să ne poată înălţa, la vremea cuvenită.
Dumnezeu L-a înălţat pe Cristos, înviindu-L din morţi şi deschizând cerurile ca să-L primească înapoi, pentru Ca El să Se aşeze la dreapta Sa - Dumnezeu I-a dat Numele care este mai presus de orice nume.
Cercetătorii Scripturilor sunt împărţiţi în privinţa identităţii acestui nume. Unii spun că este numele (sus, care conţine şi numele Iehova. La Isaia 45:22,23 găsim decretul potrivit căruia orice genunchi se va pleca în faţa numelui lui Iehova (Dumnezeu).
Alţii sunt de părere că numele care este mai presus de orice nume ar fi doar o exprimare la figurat a locului de maximă supremaţie şi stăpânire din univers. Evident, ambele interpretări sunt valabile.