Când citim că Cristos Isus avea chipul lui Dumnezeu, aflăm că El a existat din veşnicia veşniciilor ca Dumnezeu. Asta nu înseamnă doar faptul că S-a asemănat cu Dumnezeu, ci că El este Dumnezeu, în cel mai adevărat sens al cuvântului.

Totuşi n-a socotit ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu. Aici este extraordinar de important să facem distincţie între egalitatea personală şi poziţională cu Dumnezeu. Cât priveşte Persoana Sa, Cristos întotdeauna a fost, este şi va fi egal cu Dumnezeu, căci Lui I-ar fi imposibil să renunţe la aceasta. Dar El nu a considerat această poziţie drept un lucru la care să ţină morţiş. Când o lume pierdută a trebuit să fie răscumpărată, El a fost gata să renunţe la egalitatea Sa poziţională cu Dumnezeu - la toate bucuriile şi desfătările cerului. El nu le-a considerat ca pe ceva de apucat şi reţinut, indiferent de împrejurări.

Astfel El a fost dispus să îndure împotrivirea păcătoşilor faţă de El. Dumnezeu Tatăl nu a fost niciodată scuipat şi bătut sau răstignit. În acest sens, Tatăl a fost mai mare decât Fiul - nu mai mare decât Persoana Sa, ci, mai degrabă, cu referire la poziţia Sa şi maniera în care a trăit. Isus a exprimat acest gând la Ioan 14:28: „Dacă M-aţi iubi, v-aţi bucura că v-am spus: «Mă duc la Tatăl», pentru că Tatăl Meu este mai mare decât Mine.” Cu alte cuvinte, ucenicii trebuiau să se fi bucurat când au aflat că El se duce acasă, în cer. Cât timp a fost pe pământ, El a fost maltratat şi lepădat, aflându-se astfel în împrejurări mai umile decât Tatăl Său. În acest sens, Tatăl Lui a fost mai mare. Dar când S-a întors în cer, El a fost egal cu Tatăl, atât în împrejurările Sale, cât şi în Persoana Sa, după cum explică şi Gifford:

„Astfel, nu natura sau esenţa ci modul existenţei este descris în a doua propoziţie a frazei („nu a considerat ca un lucru de apucat să fie egal cu Dumnezeu”); şi un mod de existenţă poate fi schimbat cu altul, deşi natura esenţială rămâne neschimbată. Să luăm chiar exemplul oferit de Sfântul Pavel la 2Corinteni 8:9: „Deşi a fost bogat, totuşi de dragul vostru El S-a făcut sărac, pentru ca voi, prin sărăcia Lui, să deveniţi bogaţi.” Aici, în fiecare caz există o schimbare a modului de existenţă, dar nu şi a naturii. Când un om sărac devine bogat, modul lui de existenţă se schimbă, dar nu şi natura lui ca om. Tot aşa este şi cu Fiul lui Dumnezeu: de la modul Său de existenţă bogată şi slăvită, ce era o manifestare adecvată a naturii Sale divine, El a coborât, de dragul nostru, în ce priveşte viaţa omenească, la modul de existenţă, infinit mai de jos şi mai sărac pe care şi l-a asumat odată cu natura de om.”