Epafrodit fusese bolnav, şi foarte aproape de moarte, dar Dumnezeu a avut milă de el. Acest pasaj ne este de mare folos prin faptul că aruncă lumină asupra temei vindecării divine:

1. Mai întâi de toate, boala nu este întotdeauna rezultatul păcatului. Avem aici un om care s-a îmbolnăvit în cursul îndeplinirii cu credincioşie a îndatoririlor sale (vezi versetul 30), „Căci pentru lucrul lui Cristos a fost el aproape de moarte."

2. În al doilea rând, aflăm că nu este întotdeauna voia lui Dumnezeu să vindece instantaneu şi miraculos. Se pare că boala lui Epafrodit a fost de lungă durată iar refacerea sa treptată (vezi şi 2Timotei 4:20;3Ioan 2).

3. În al treilea rând, aflăm că vindecarea este un gest de îndurare din partea lui Dumnezeu, iar nu un lucru pe care să-l putem pretinde automat de la El, ca pe un drept.

Pavel adaugă că Dumnezeu a avut milă nu doar de Epafrodit, ci şi de el însuşi, ca să nu aibă întristare peste întristare. Apostolul avusese parte de destulă întristare în legătură cu întemniţarea sa. Dacă Epafrodit ar fi murit, întristarea lui ar fi sporit şi mai mult.