În continuare vedem gândirea lui Cristos în Epafrodit. Nu putem şti dacă este vorba de aceeaşi persoană ca Epafras din Coloseni 4:12. Un lucru ştim, că Epafras locuia la Filipi şi era solul adunării de acolo.
Pavel îl defineşte în următorii termeni:
(1) fratele meu
(2) tovarăşul meu de lucru
(3) şi de luptă.
Primul titlu se referă la afecţiune, al doilea la muncă grea iar al treilea la conflict. Epafras era un om care era capabil să lucreze cu alţii, aceasta fiind neîndoios o trăsătură esenţială din viaţa şi slujirea creştină. Una este ca un credincios să lucreze independent, dirijând singur cursul tuturor lucrărilor, şi alta este ca un credincios să adopte lucrarea mult mai dificilă, de conlucrare cu alţii, de a fi „vioara a doua”, de a nu se împotrivi deosebirilor individuale, de a-şi subordona propriile dorinţe şi opinii binelui colectiv. Să fim, prim urmare, conlucrători şi co-ostaşi!
În plus, Pavel îl defineşte drept: trimisul şi slujitorul vostru pentru nevoile mele - oferindu-ne prilejul de a cunoaşte altă faţetă a personalităţii sale, anume disponibilitatea de a se angaja în munca aşa-zisă „de jos”. Mulţi oameni din vremea noastră vor să execute doar munci plăcute, ocupând doar funcţii publice, cu mare vază. Ce recunoştinţă trebuie să manifestăm faţă de cei ce-şi fac însă datoria, cuminţi şi liniştiţi, de cele mai multe ori în obscuritate! Efectuând această muncă grea, Epafrodit s-a smerit pe sine. Dar Dumnezeu l-a înălţat, consemnându-i slujirea plină de credincioşie la Filipeni capitolul 2, pentru ca toate generaţiile viitoare să poată lua cunoştinţă de ea.