Ţinând sus Cuvântul vieţii. Ca lumini, noi strălucim, dar asta nu ne scuteşte de datoria de a mărturisi şi prin viu grai. Trebuie să existe o mărturie dublă: a vieţii şi apoi a buzelor noastre.
Dacă filipenii vor aduce la îndeplinire aceste îndatoriri, apostolul ştie că va avea motive să se mândrească cu ei în ziua lui Cristos. Cu alte cuvinte, el se simte răspunzător nu numai să se asigure că sufletele lor vor fi mântuite, ci şi ca fiecare om să fie înfăţişat înaintea lui Cristos desăvârşit (Coloseni 1:28).
Ziua lui Cristos se referă la perioada revenirii Sale şi la judecarea slujirii credinciosului (Filipeni 1:6,10). Dacă filipenii vor fi credincioşi în trudirea lor pentru Domnul, atunci lucrul acesta se va vedea în ziua aceea, demonstrând că slujirea lui Pavel nu a fost în zadar.