După ce a prezentat pilda lui Cristos în culori atât de vii, apostolul este gata acum să ofere cititorilor îndemnul ce decurge din aceasta.
Filipenii totdeauna au fost ascultători, când Pavel era de faţă. Acum când nu mai era între ei, cu atât mai mult se impunea ca ei să ducă până la capăt mântuirea lor, cu frică şi cutremur. Din nou, am ajuns la un text din Scriptură asupra căruia există multe incertitudini. De la bun început însă trebuie să precizăm că Pavel nu propagă deloc ideea potrivit căreia mântuirea s-ar putea câştiga prin fapte. În toate scrierile sale, el a subliniat de repetate ori că mântuirea nu se capătă prin fapte, ci prin credinţa în Domnul Isus Cristos. Atunci care este sensul acestui verset?
1. O tălmăcire a versetului ar fi aceea că noi avem datoria de a duce până la capăt mântuirea pe care Dumnezeu a aşezat-o în noi. Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică în dar, dar noi trebuie s-o transpunem în practică, printr-o trăire sfântă.
2. Mântuirea din acest verset ar putea însemna rezolvarea problemei cu care se confruntau cei de la Filipi, adică certurile şi dezbinările ce făceau ravagii între ei. Apostolul le oferă aici remediul. Acum ei aveau datoria să aplice remediul, înarmându-se cu gândirea lui Cristos. Şi astfel ei vor duce până la capăt mântuirea lor, respectiv, soluţia de rezolvare a dificultăţilor lor.
Mântuirea din acest verset nu este mântuirea sufletului, ci izbăvirea de cursele care îl împiedică pe creştin să facă voia lui Dumnezeu. În mod similar, E. W. Vine descrie această mântuire ca fiind actuala experienţă totală de izbăvire de rău.
Mântuirea are multe sensuri în Noul Testament. Am remarcat deja că la 1:19 ea are sensul de izbăvire din închisoare. Iar la 1:28 se referă la mântuirea finală a trupurilor noastre de însăşi prezenţa păcatului. În orice situaţie, sensul trebuie căutat, cel puţin parţial, în funcţie de context. Noi credem că în pasajul acesta mântuirea înseamnă rezolvarea problemei care îi tulbura pe filipeni, adică certurile din mijlocul lor.