Chiar de la începutul epistolei se stabileşte legătura dintre Pavel şi Timotei. Asta nu înseamnă că Timotei l-a ajutat pe Pavel să redacteze Scrisoarea. El fusese alături de Pavel când el vizitase oraşul Filipi prima oară, deci era cunoscut de sfinţii de acolo. Acum Timotei se află cu Pavel apostolul, la începutul acestei scrisori.

Pavel era acum înaintat în vârstă (vezi Filimon 9), în timp ce Timotei era încă destul de tânăr. Astfel îi vedem pe reprezentantul senectuţii şi pe cel al tinereţii înjugaţi împreună în slujba Celui mai bun dintre stăpâni sau, cum se exprimă Jowett: „E o contopire a primăverii cu toamna; o armonizare a entuziasmului cu experienţa; a impulsului cu înţelepciunea; a nădejdii şi seninătăţii cu asigurarea deplină.”

Ambii sunt descrişi ca robi ai lui Isus Cristos. Ambii îl iubeau pe Stăpânul lor. Legăturile Calvarului i-au ataşat pe veci slujirii lor faţă de Mântuitorul.

Scrisoarea este adresată tuturor sfinţilor în Cristos Isus care sunt în Filipi, împreuna cu episcopii şi diaconii. Termenul toţi apare destul de frecvent în această epistolă, căci Pavel era plin de dragoste şi preocupare pentru toţi copiii Domnului.

Sfinţii în Cristos Isus care sunt în Filipi descrie poziţia dublă deţinută de credincioşi: Cât priveşte statutul lor spiritual, ei au fost puşi deoparte de Dumnezeu în Cristos Isus. Dar în ce priveşte poziţia lor geografică, ei se aflau la Filipi. Cu alte cuvinte, se aflau în două locuri simultan!

Apoi apostolul menţionează cuvintele episcopi şi diaconi. Episcopii erau presbiterii sau supraveghetorii din adunare - cei care aveau în grija lor pastorală turma lui Dumnezeu, conducând-o, prin pilda lor evlavioasă. Pe de altă parte, diaconii erau slujitorii bisericii care se ocupau mai cu seamă de problemele materiale, cum ar fi finanţele, etc.

Nu existau decât aceste trei grupuri în cadrul bisericii: sfinţii, episcopii şi diaconii! Căci dacă ar fi existat şi un „cleric" peste credincioşii din Filipi, Pavel l-ar fi amintit. Dar iată că el se referă doar la episcopi (deci, plural) şi la diaconi (de asemenea la plural).

Aici avem o remarcabilă imagine a simplităţii vieţii bisericii, în epoca ei primară. Sfinţii sunt menţionaţi primii, apoi călăuzele lor spirituale iar la urmă slujitorii lor vremelnici. Şi atât!