Apostolul nu spune că Onisim a furat ceva de la Filimon, dar versetul lasă să se înţeleagă că aşa au stat lucrurile. Negreşit hoţia era unul din păcatele de căpetenie ale sclavilor. Pavel este dispus să accepte responsabilitatea pentru orice pierdere suferită de Filimon. El recunoaşte că trebuie să se facă restituţie. Convertirea lui Onisim nu a anulat datoriile sale faţă de acest om. Prin urmare, Pavel îi spune lui Filimon să le treacă în contul său.
Nu putem citi aceste cuvinte fără să ne aducem aminte de enorma datorie în care ne-am înglodat ca păcătoşi şi de faptul că toată această datorie a fost trecută în contul Domnului Isus la Calvar. El a plătit datoria în întregime când a murit în locul nostru, ca înlocuitor al nostru. De asemenea ni se aminteşte aici de misiunea de Avocat al nostru pe care o desfăşoară Cristos. Când Satan, pârâşul fraţilor, aduce învinuiri împotriva noastră pentru relele pe care le-am comis, binecuvântatul nostru Domn spune, de fapt: „Trece-le în contul Meu." Doctrina împăcării este minunat ilustrată în această carte. Onisim fusese înstrăinat de Filimon datorită faptelor rele pe care le-a comis. Prin misiunea lui Pavel (avem toate motivele să credem că el a fost implicat) s-au îndepărtat distanţa şi „duşmănia". Sclavul a fost împăcat cu stăpânul său. Tot aşa şi noi eram înstrăinaţi de Dumnezeu din pricina păcatului nostru. Dar prin moartea şi învierea lui Cristos, cauza vrăjmăşiei a fost îndepărtată iar credincioşii sunt acum împăcaţi cu Dumnezeu.