Cererea apostolului este izbitoare, atât prin îndrăzneala ei, cât şi prin tandreţea ce o marchează. Pavel îi cere lui Filimon să-l primească pe Onisim ca şi cum l-ar primi chiar pe apostol, spunând: „Prin urmare, dacă mă consideri partener, primeşte-l cum m-ai primi pe mine." Cuvintele ne amintesc de afirmaţiile Mântuitorului: „Cine vă primeşte pe voi Mă primeşte pe Mine; şi cine Mă primeşte pe Mine îl primeşte pe Cel care M-a trimis pe Mine (Matei 10:40) şi „în măsura în care aţi făcut-o unuia dintre cei mai mici din aceşti fraţi ai Mei, Mi-e mi-aţi făcut-o" (Matei 25:40). De asemenea ne amintesc că Dumnezeu ne-a acceptat în Persoana Fiului Său, şi că suntem la fel de aproape şi la fel de dragi lui Dumnezeu cum este Cristos.

Dacă Filimon îl considera pe Pavel partener, deci unul cu care avea părtăşie, atunci apostolul îl va ruga să-l primească pe Onisim pe aceeaşi bază. Asta nu înseamnă că Onisim trebuia tratat la nesfârşit ca oaspete în familie, fără nici o obligaţie de a munci. Nicidecum, ci el va continua să fie slujitor în casă, dar ca unul care aparţinea lui Cristos, fiind prin urmare un frate de credinţă.