Atitudinea Noului Testament faţă de sclavie răzbate limpede din această epistolă. Observăm că Pavel nu condamnă şi nu interzice sclavia. Ba mai mult: îl trimite pe Onisim înapoi la stăpânul lui. Dar abuzurile legate de sclavie sunt condamnate şi interzise de la un capăt la altul al Noului Testament, după cum arată şi Maclaren:
„Noul Testament nu se amestecă direct în nici un angrenaj politic sau social, ci expune principiile care sunt în măsură să afecteze profund aceste domenii, lăsând ca ele să penetreze adânc minţile oamenilor. Revoluţia desfăşurată prin recurgerea la forţă nu este recomandată de Biblie ca metodă de corectare a relelor din cadrul societăţii. Cauza inumanităţii omului stă în propria sa natură decăzută. Evanghelia atacă mai degrabă cauza care stă la rădăcina acestor rele, oferind o nouă creaţie în Cristos Isus.”
Se poate presupune că un sclav care are un stăpân omenos o duce mai bine decât dacă ar fi independent. Acest lucru e valabil, printre altele, în cazul credincioşilor care sunt robi ai Domnului Isus. Cei care sunt sclavii Săi se bucură de cea mai adevărată formă de libertate. Trimiţându-l pe Onisim înapoi la Filimon, Pavel nu comitea nici o nedreptate faţă de acest sclav. Atât stăpânul, cât şi sclavul erau credincioşi. Filimon era obligat să-l trateze cu bunătate creştină. Iar din partea lui Onisim se aştepta să-l slujească pe Filimon cu credincioşie creştină. Profunda afecţiune a apostolului pentru Onisim este exprimată în cuvintele: Trimiţându-1... trimit inima mea. Pavel se simţea ca şi când se despărţea de el însuşi.
Să băgăm bine de seamă cât de subliniat este aici principiul restituţiei. Acum, după ce Onisim a fost mântuit, mai era oare nevoie ca el să restituie lucrurile luate de la stăpânul său? Răspunsul este: „Fără îndoială că da". Mântuirea elimină pedeapsa şi puterea păcatului, dar nu anulează datoriile. Creştinul născut din nou are datoria de a plăti toate conturile neachitate şi de a îndrepta toate greşelile, în măsura în care acest lucru este posibil omeneşte. Onisim era obligat să revină în slujba stăpânului său şi să ramburseze orice sume de bani pe care le va fi furat.