Pavel se înfăţişează înaintea lui Felix în prezenţa acuzatorilor. Aceştia au nevoie de un avocat cu atât mai elocvent, cu cât cauza lor este mai rea. Ce contrast izbitor între linguşirile (v. 3), apoi calomniile impertinente (v. 5; comp. cu Luca 23.2) ale oratorului Tertul şi demnitatea lui Pavel în mărturisirea sa de credinţă însoţită de o prezentare sinceră a faptelor!O sectă (v. 5 şi 14) este o grupare religioasă care face apel la un lider sau la o doctrină particulară, ori creştinul nu poate face apel decât la Hristos. Lumea religioasă însă etichetează ca fiind secte şi adunările copiilor lui Dumnezeu care s-au despărţit de ea, dând ascultare Cuvântului. Ce contează!? Această expresie (ca multe altele) face parte din ocara pentru Hristos (Evrei 11.26). Ca şi Pavel, credinciosul fidel are privilegiul de a fi asociat, în dispreţul lumii, cu Cel care a fost Nazarineanul (v. 5b). Spre deosebire de lume, ceea ce căuta apostolul – şi ceea ce ar trebui să ne preocupe şi pe noi – era să aibă întotdeauna „o conştiinţă fără vină faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni“ (v. 16). El se gândea la ziua învierii, când avea să dea socoteală Domnului de umblarea şi de slujirea sa. Un adevăr cunoscut trebuie întotdeauna să aibă un efect moral. Cu cât mai impunător este motivul pe care-l aduce perspectiva „scaunului de judecată al lui Hristos“ (2 Corinteni 5.9,10)!