De astă dată nu-L mai vedem pe Domnul intervenind în mod miraculos, ca la Filipi (cap. 16.26) sau ca în cazul lui Petru (cap. 12.7), pentru a-Şi elibera slujitorul. El conduce evenimentele folosindu-Se de tânărul nepot al apostolului, de calitatea de cetăţean roman a lui Pavel, precum şi de dispreţul orgolios al comandantului roman faţă de iudei … cărora, fără îndoială, era mulţumit să le joace o farsă. Domnul promisese slujitorului Său că el va da mărturie la Roma (v. 11). Toate uneltirile vrăjmaşilor lui nu-l vor putea deci împiedica; mai degrabă vor contribui la aceasta, pentru că, într-adevăr, ameninţările lor îl vor determina pe Lisias să-l trimită pe Pavel sub bună escortă la Cezareea – portul în care apostolul debarcase cu puţin înainte – salvându-l astfel de comploturile iudeilor fanatici. Odată cu prizonierul, Lisias trimite şi o scrisoare către guvernatorul Felix. Observăm cum expune cazul într-un mod avantajos pentru el, ascunzând greşeala pe care era pe cale s-o comită (v. 27; cap. 22.25). Cu toate acestea, vina păgânilor aproape că păleşte alături de vinovăţia grozavă a iudeilor. Cei patruzeci de asasini legaţi cu blestem nu şi-au putut ţine, evident, jurământul şi, prin aceasta, au chemat asupra capetelor lor acest blestem cu care se blestemaseră (v. 14).