Să remarcăm numele pe care Domnul îl dă slujitorului Său: „fiul omului“ (sau „fiu al omului“, ebr. „ben-Adam“, cap. 2.1) – unul dintre titlurile Domnului Isus, Căruia Ezechiel Îi este un antetip. Numele acesta sugerează un ales dintre oameni, un reprezentant în măsură să vorbească în numele rasei umane sfârşite (vezi Eclesiastul 7.28).După ce, în capitolul 6, anunţase pustiirea, Domnul declară solemn, în capitolul 7, că a sosit ziua fatală: ziua furiei Lui. Marea Sa răbdare îndreptată către un popor vinovat rezistase de multe secole. Ea lua sfârşit după avertismente fără număr. Şi ne gândim la această răbdare a lui Dumnezeu care se exercită şi astăzi înspre o lume care L-a crucificat pe Fiul Său. Dar şi ea va înceta într-o „zi de mânie“ (Romani 2.5), incomparabil mai cumplită, zi cu privire la care acest capitol nu ne dă decât o slabă imagine. În ea, oamenii sunt loviţi de groază (v. 17,18). Aurul şi argintul, atât de puternice până atunci, încetează a mai avea vreo valoare. Sunt aruncate ca un gunoi pe străzi, pentru că şi-au dat seama, în sfârşit, că acestea nu pot sătura sufletele. Şi, mai ales, nu vor putea salva pe nimeni în acea zi, pentru că Dumnezeu nu primeşte ca preţ pentru răscumpărarea omului pierdut nimic altceva decât sângele preţios al lui Hristos (v. 19; comp. cu Proverbe 11.4 şi cu 1 Petru 1.18,19).