Deseori această carte a lui Ezechiel a fost comparată cu cea a Apocalipsei. Şi una şi cealaltă încep cu o viziune glorioasă şi solemnă, continuă cu judecăţile care vor sosi şi se încheie cu imaginea împărăţiei fericite care va veni. Dar, în timp ce Ezechiel priveşte aceste evenimente din punctul de vedere pământesc, de pe poziţia lui Israel, Apocalipsa, din contră, prezintă, într-o manieră simbolică, în ultimele sale capitole, Biserica şi viitorul ei ceresc. Cetatea sfântă, descrisă şi măsurată în Apocalipsa 21, este un simbol al ei, ea fiind corespondentul ceresc al Ierusalimului pământesc din versetele 30-35 ale capitolului de faţă; ea are tot douăsprezece porţi, având numele celor douăsprezece seminţii ale lui Israel (Apocalipsa 21.12; compară şi ceea ce este scris despre râu în cap. 47.1,12 cu Apocalipsa 22.1,2).Numele frumos pe care îl va purta de atunci cetatea, „Domnul este acolo“ (v. 35), ne aminteşte că Noul Ierusalim va fi locuinţa lui Dumnezeu (Apocalipsa 21.3) şi că măreţul gând al lui Dumnezeu în Hristos este să fie în final „totul în toţi“ (1 Corinteni 15.28). Fie ca El să-Şi aibă locuinţa încă de acum în inimile noastre!