Sunt trasate hotarele lui Israel şi, în acest perimetru, fiecare seminţie îşi primeşte moştenirea: o fâşie dreaptă ce se întinde de la Mediterana până dincolo de Iordan (până la Eufrat, conform promisiunilor divine în sfârşit împlinite: Exod 23.31; Iosua 1.4). Comparând această împărţire a ţării cu frontierele sinuoase trasate de Iosua şi de trimişii lui (vezi Iosua 18), vedem cât de simplu este totul când Dumnezeu este Cel care stabileşte. Fiecare teritoriu fiind repartizat cu regularitate, nu vor fi nici gelozii, nici contestaţii (citiţi Iosua 17.14). Iar pentru a preîntâmpina contestaţiile, Însuşi Domnul stabileşte că lui Iosif îi vor reveni două părţi (v. 13, împlinire a profeţiei din Geneza 48.5). Ruben, Gad şi o jumătate din seminţia lui Manase, care odinioară şi-au ales moştenirea despărţiţi de celelalte seminţii, vor locui acum în mijlocul fraţilor lor, în hotarele stabilite de Domnul pentru ei (cap. 48.4,6,27). Nici Iuda nu va mai fi despărţit de celelalte zece seminţii. Unele seminţii vor locui în nord, altele în sud, de o parte şi de alta a „darului (sfânt) ridicat“, împlinindu-se de acum Psalmul 133.1: „Iată ce plăcut şi ce bine este să locuiască fraţii uniţi împreună!“.