Acest capitol extraordinar îl completează pe cel precedent, arătându-ne de astă dată cum Domnul dă o viaţă nouă întregului Său popor restaurat. Aşa cum arată versetele 11-14, această viziune deosebit de emoţionantă se aplică la învierea naţională a lui Israel (după răpirea Bisericii). În prezent, întoarcerea evreilor în Palestina pare să fie un preludiu al acesteia. La cuvântul profetului, oasele s-au apropiat unele de altele, tendoanele, carnea şi pielea le-au acoperit, însă starea lor de a fi moarte nu s-a schimbat. Este o trezire naţională care nu poate fi comparată cu trezirea spirituală pe care o va cunoaşte ulterior poporul, în zorii Împărăţiei lui Hristos. Într-adevăr, pentru a da viaţă, Duhul lui Dumnezeu trebuie să intervină; şi El o va face atunci, trezind conştiinţa şi afecţiunile acestui popor (Psalmul 104.30).Completa neputinţă a omului a fost pusă în evidenţă prin întrebarea adresată profetului în versetul 3. În aceste oase nu era nici putere, nici viaţă. Dar toate acestea fac să se arate tocmai puterea lui Dumnezeu „care dă viaţă celor morţi şi care cheamă cele care nu sunt ca şi cum ar fi“ (Romani 4.17).Cu cât mai minunată este de aceea lucrarea pe care El a făcut-o în noi! Odinioară morţi în păcatele noastre, noi am fost înviaţi împreună cu Hristos (Efeseni 2.5; Coloseni 2.13; Ioan 5.21).