Ezechiel primeşte ştirea luării Ierusalimului. Domnul îi precizase încă din prima zi a captivităţii în ce fel va fi el avertizat cu privire la aceasta (comp. v. 21,22 cu cap. 24.25-27). Acum Domnul va face ţara pustie din pricina mândriei celor rămaşi în Iudeea.Sfârşitul capitolului (v. 30-33) este deosebit de solemn. Ne arată care a fost aprecierea pusă în dreptul cuvintelor lui Ezechiel: ele au fost considerate „o cântare foarte plăcută, un glas plăcut“. Din nefericire, nimeni nu le-a împlinit; şi fără-ndoială că acesta este motivul pentru care profetul a rămas mut pentru un timp (v. 22); era o judecată asupra poporului, nu asupra lui, pentru că trâmbiţa unei santinele nu răsună pentru a te bucura de melodia ei: ea este un semnal de alarmă. Vai de cei care n-au ţinut seama de ea!Nu este şi astăzi la fel? Mulţi aşa-zişi creştini par să asculte cu plăcere predicile, … dar nu sunt deloc dispuşi să pună în practică ceea ce sunt învăţaţi. De unde provine aceasta? Din lipsă de sinceritate! Manifestarea exterioară nu corespunde cu adevărata stare a inimii (v. 31b). Domnul va spune despre Israel: „Pentru că poporul acesta se apropie cu gura lor şi Mă onorează cu buzele lor, dar inima lor este departe de Mine“ (Isaia 29.13; Marcu 7.6).