Ezechiel este dus de Duhul lui Dumnezeu la Tel-Abib, în mijlocul captivilor poporului său. Acolo află din gura Domnului că îi este atribuit postul de santinelă şi, odată cu el, ordinele care se leagă acum de acesta. Funcţia aceasta impune pe de o parte o vigilenţă neîntreruptă şi, pe de altă parte, o credincioşie riguroasă în transmiterea avertismentelor divine. O santinelă trebuie să fie capabilă să le spună tuturor cât mai este din noaptea morală a acestei lumi (Isaia 21.11). Observăm însă că aici nu se mai pune problema de a provoca naţiunea în ansamblul ei la o trezire. Cel rău trebuie doar avertizat; responsabilitatea de a asculta este individuală. În ce priveşte responsabilitatea slujitorului, aceasta este de a prezenta Cuvântul tuturor, „fie că vor asculta, fie că se vor abţine“ (cap. 2.5,7; 3.11,27). Pe cei pe care îi foloseşte în slujbă, Dumnezeu nu îi judecă în funcţie de rezultatele pe care ei le obţin, precum fac oamenii, ci după credincioşia lor (1 Corinteni 4.2). De aceea nu trebuie să fim descurajaţi dacă unii „se abţin“ de la Cuvântul vieţii pe care noi am avut oportunitatea să li-l prezentăm. Dragi prieteni, este, într-adevăr, deosebit de solemn să ne gândim la faptul că fiecare credincios este de asemenea rânduit ca santinelă şi că are datoria de a da aici, pe pământ, mărturie pentru Domnul său. Cum ne achităm noi de această misiune?