Strălucitul prinţ al Tirului, care se semeţeşte ca un dumnezeu, este obiectul unei profeţii personale. Pedeapsa care se abate asupra lui ne aminteşte de aceea care l-a lovit pe Irod pentru că acceptase măgulirile tirienilor şi ale sidonienilor: „Glas de Dumnezeu, nu de om“ (Fapte 12.20-23). Sub această imagine a împăratului Tirului însă, Dumnezeu vrea să ne vorbească despre un personaj misterios şi redutabil, Satan însuşi. Prinţul lumii acesteia, cel căruia Tir îi este o imagine, se foloseşte de bogăţiile ei pentru a satisface poftele oamenilor şi a-i ţine în robie prin ele. Din versetele 12-15 aflăm că Satan n-a fost dintotdeauna Cel Rău, vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al celor credincioşi. Heruvim strălucitor, „plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe“ (v. 12), el a fost perfect în căile lui, până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în el (v. 15). Inima lui s-a ridicat până într-atât încât a dorit să-şi părăsească poziţia de creatură şi să devină ca Dumnezeu (v. 2; Isaia 14.13). Mândria este numită „vina diavolului“ (1 Timotei 3.6), deoarece ispitirea care l-a făcut pe diavol să cadă, „eu sunt un dumnezeu“ (v. 2), prezintă acelaşi motiv cu ispitirea cu care diavolul l-a făcut şi pe om să cadă, „veţi fi ca Dumnezeu“ (Geneza 3.5). Dar Satan a fost învins de Hristos la cruce şi Biblia ne descoperă soarta grozavă care-l aşteaptă (Apocalipsa 20.10).