Dar oamenii s-au refugiat împreună cu bunurile lor pe o insulă din largul mării, numită de asemenea Tir. Ei au rămas acolo în siguranţă timp de 250 de ani. Apoi Alexandru cel Mare a construit un dig de legătură cu insula respectivă, prin raderea de pe faţa pământului a cetăţii iniţiale şi aruncarea dărâmăturilor în mare. Această acţiune a soldaţilor lui Alexandru (332 Î.Cr.) este descrisă în acest paragraf, în urmă cu o sută de ani un călător abătut prin partea locului a descris ruinele Tirului în termeni identici cu cei ai profeţiei:
Insula, ca atare, nu depăşeşte o milă în lungime. Partea proeminentă ce iese în afara istmului este probabil de circa o pătrime de milă lăţime, cu teren stâncos si denivelat. În prezent este nelocuită, cu excepţia unor pescari, care o folosesc ca „loc în care să-şi întindă plasele de pescuit."