Odată cu acest capitol începe o nouă diviziune a profeţiei. Ea este datată ca o zi solemnă care marchează debutul asediului final al Ierusalimului (comp. cu 2 Împăraţi 25.1). Domnul reia comparaţia cu cazanul (cap. 11.3) şi anunţă că nu numai conţinutul Său (locuitorii cetăţii) va fi consumat, ci şi cazanul însuşi (Ierusalimul cu rugina lui învechită) va fi topit în focul care se aprinde.Ştim în ce stadiu va ajunge cetatea odată cu acest îngrozitor asediu (2 Cronici 36.19). Aceeaşi zi însă îi aduce şi lui Ezechiel personal doliul şi suferinţa: soţia îi este luată pe neaşteptate (v. 18). Astfel, prin propriile lui circumstanţe, profetul avea să-i înveţe pe fiii poporului său ce dureri urmau să se abată asupra lor atunci când Domnul avea să le ia ceea ce le era mai scump: capitala şi locaşul lor cel sfânt.Avem aici o probă a faptului că un slujitor al lui Dumnezeu nu este scutit de a avea parte de încercările la care sunt supuşi cei în mijlocul cărora trăieşte. Şi cât de multe dureri au fost partea acestui om al lui Dumnezeu! Pentru a fi „un semn“ pentru poporul său (v. 27), îl vedem supunându-se la tot ceea ce îi cere Domnul (comp. cu Psalmul 131.2). Chiar fără ca Domnul să ne ceară imperios sacrificii, El să găsească în noi instrumente supuse, ucenici ascultători!