Ierusalimul este numit aici „cetatea sângeroasă“ (v. 2). Toate clasele erau vinovate. Căpeteniile, asemeni unor lupi, vărsaseră sânge, călcaseră legea în toate felurile, distruseseră sufletele (v. 6,27); preoţii profanaseră lucrurile sfinte (v. 26); profeţii mincinoşi jefuiseră lucrurile de preţ, devoraseră sufletele (v. 25,28); poporul, de asemenea, prăduise şi asuprise pe cel nevoiaş şi sărac (v. 29). Zadarnic căutase Domnul un om care „să repare zidul“ şi care, precum Moise, „să stea la spărtură“ înaintea Lui pentru ţară (v. 30; Psalmul 106.23)!Această dublă funcţie, de a veghea şi de a se ruga, corespunde misiunii creştinului! A veghea, pentru a împiedica pătrunderea răului şi a lumii în adunare şi în inimile noastre, şi a mijloci în rugăciune, pentru mărturia Domnului.Importanţa pe care Domnul o acordă separării alor Săi este subliniată încă o dată de întreg capitolul 23. Sub imaginea crimelor comise de Ohola (Samaria sau cele zece seminţii) şi de Oholiba (Ierusalimul şi Iuda), Dumnezeu ne vorbeşte de alianţele vinovate încheiate de Israel cu ţările vecine: Egiptul, Asiria, Babilonul, precum şi de pedepsirea Israelului prin acestea. Atunci când un creştin întreţine legături cu lumea, adesea îşi va primi pedeapsa tocmai prin intermediul lumii.