Ca şi parabola celor doi vulturi mari, din capitolul 17, cea a leoaicei şi a puilor ei îi pune în scenă pe cei din urmă împăraţi ai lui Iuda, precum şi istoria lor tragică, aşa cum o găsim relatată la sfârşitul cărţilor Împăraţi şi Cronici. Fiii credinciosului Iosia, Ioahaz şi Ioiachim, au confirmat în întregime ceea ce Domnul declarase în capitolul anterior. Pentru propriile lor păcate au suferit pedeapsa aceşti împăraţi răi, iar în ce priveşte dreptatea tatălui lor, aceasta n-a putut să-i salveze (vezi cap. 18.5… şi 18.10-13).Din nou se vorbeşte despre captivitatea ultimului împărat al lui Iuda şi de distrugerea prin foc a viei lui Israel. Poate că unii se întreabă de ce aceste evenimente ocupă atâta spaţiu în Cartea Sfântă, când ele nu ocupă aproape deloc manualele de istorie. Totuşi, în ochii lui Dumnezeu, ele sunt una din marile cotituri ale istoriei omenirii. Centrul guvernării Lui părăsea de acum Israelul pentru multe secole. Ierusalimul înceta să mai fie locul în care Îşi aşezase locuinţa Sa pe pământ. Începea vremea naţiunilor; ea durează încă şi acum şi nu va lua sfârşit decât atunci când va începe domnia lui Hristos şi când Israel va fi restaurat.