În acest capitol care ne dă fiori găsim descrisă purtarea dezgustătoare a Ierusalimului faţă de Domnul Căruia Îi datora totul. Originea necurată şi sărăcia lucie a fetiţei dispreţuite şi abandonate în „câmp deschis“ chiar de la naştere (aşa cum încă mai practică unele triburi păgâne) fac să izbucnească întreaga compasiune a Aceluia care, găsind-o în această stare mizeră, a vrut să o facă să trăiască şi apoi să o onoreze prin legământul cu El, nescăpând nicio ocazie de a o face fericită. Această grijă divină, la rândul ei, face să izbucnească o josnică nerecunoştinţă din partea aceleia care s-a dedat la cea mai rea idolatrie şi care, pentru poftele-i desfrânate, s-a folosit de darurile Binefăcătorului ei.Această istorie sfâşietoare este, de fapt, istoria oricărui om. Dumnezeu Şi-a găsit făptura în cea mai cumplită stare de neputinţă şi de degradare morală (comp. cu Luca 10.30-35). A făcut totul pentru a o smulge din aceasta şi pentru a-i da o viaţă nouă. Cum a răspuns omul la un asemenea har?Dragi prieteni, este deosebit de solemn să ne gândim că această comportare incalificabilă este şi a noastră ori de câte ori folosim pentru satisfacerea poftelor noastre lucrurile care aparţin Domnului şi care trebuie să servească doar gloriei Sale, fie că este vorba de bunurile noastre, fie de trupul nostru (1 Corinteni 6.19,20)!