O ciumă „foarte mare“ se abate de data aceasta asupra vitelor. Dumnezeu cruţă turmele lui Israel, din care aveau să fie luaţi miei pentru Paşte şi, mai târziu, pentru alte jertfe. Apoi erup bube pe oameni şi pe animale. Inima regelui rămâne insensibilă, deşi, remarcaţi expresia, „în inima lui“ trimitea Dumnezeu toate aceste plăgi (v.14). Cum se poate explica această îndârjire a lui faraon împotriva lui Israel? Satan ştia că din acest popor trebuia ca, într-o zi, să Se nască Mesia, Unul mai mare decât Moise, care avea să-i elibereze pe oameni de sub jugul lui şi care avea să-l învingă. De aceea el a căutat să-l ţină pe Israel în robie cât mai mult cu putinţă. Dar această încăpăţânare n-a putut face altceva decât să scoată în evidenţă şi mai mult puterea lui Dumnezeu şi să-i facă numele vestit pe tot pământul (v. 16, citat în Romani 9.17).Pus înaintea puterii lui Dumnezeu, dar şi a milei Lui, cu care a îndepărtat succesiv broaştele, ţânţarii, muştele câineşti ..., orgoliosul faraon şi-a împietrit intenţionat inima, refuzând să se pocăiască.Câte persoane nu-şi împietresc inima în faţa celei mai mari minuni a harului: Fiul lui Dumnezeu murind pentru mântuirea oamenilor pierduţi!