Moise a continuat să-şi manifeste reticenţa de a asculta de Domnul, scuzându-se că era lipsit de elocvenţă. După ce i-a amintit lui Moise că Domnul este Cel care a făcut gura omului şi, prin urmare, poate să-I facă pe Moise elocvent. Dumnezeu l-a numit pe Aaron, fratele lui Moise, purtător de cuvânt al său. Moise ar fi trebuit să asculte de Domnul printr-un gest de bizuire simplă pe El, ştiind că poruncile Lui conţin în ele însele însăşi înzestrarea necesară de a le aduce la îndeplinire. Dumnezeu nu ne va cere niciodată să facem vreun lucru fără să ne dea şi capacitatea de a-l duce la bun sfârşit. Fiindcă Moise n-a fost mulţumit de oferta supremă pe care i-a făcut-o Dumnezeu, a fost nevoit să accepte un dar secundar - adică să-l accepte pe Aaron ca purtător de cuvânt. Moise credea că Aaron îi va fi de ajutor, dar acesta s-a dovedit mai târziu o piedică, făcându-i pe israeliţi să se închine viţelului de aur (cap. 32).