Minunata perdea care despărţea Locul Sfânt de Locul Preasfânt era susţinută pe patru stâlpi. Firea omenească a lui Hristos, aşa cum ne-o dezvăluie evangheliştii, este un subiect inepuizabil pentru adorare şi închinare. El este Mesia al lui Israel (Matei), Robul credincios (Marcu), Fiul Omului (Luca), Cel care a venit din cer (Ioan). Fiecare fir: albastru, purpuriu, stacojiu sau in subţire răsucit, fiecare aspect al firii Sale, desăvârşit în sine, se întreţese cu celelalte în chip minunat, alcătuind întregul, care este viaţa Domnului nostru Isus Hristos. Dar această viaţă, aşa frumoasă, cum era, nu ne putea aduce la Dumnezeu, ci, dimpotrivă, ea accentua adânca noastră mizerie morală. Era nevoie de moartea Lui. Şi, ca semn, chiar în momentul când Mântuitorul Îşi dădea viaţa pe cruce, Dumnezeu a rupt perdeaua, deschizând pentru închinători „calea nouă şi vie“ către El (Evrei 10.20).Apoi au fost făcute chivotul şi masa. Drugii cu care erau transportate acestea prin pustiu ne fac să ne gândim la umblarea Domnului aici, jos. Poleirea cu aur ne aminteşte de versetul din Isaia: „Ce frumoase sunt ... picioarele celui ce aduce veşti bune“ (52.7).