Pentru a doua oară, Moise este cu Dumnezeu pe munte timp de patruzeci de zile. Ca urmare a celor petrecute, Dumnezeu Se face cunoscut ca un „Dumnezeu gelos“ (v.14), care doreşte să fie singurul la care să se închine poporul Său. Nu că idolii I-ar fi făcut o cât de mică nedreptate; pentru că ce rivalitate putea exista între Creatorul lumilor şi dumnezeii de aur, de piatră sau de lemn, lucraţi de mâinile oamenilor? El este „gelos“ atât pentru că ştie că fericirea alor Săi constă în a-L iubi numai pe El şi că idolii îi vor dezamăgi mereu, dar şi pentru că iubirea lor, atât de slabă, are totuşi o mare însemnătate în inima Lui. Întâia epistolă a lui Ioan, care vorbeşte cel mai mult despre iubirea divină, se încheie cu îndemnul: „Copilaşilor, păziţi-vă de idoli!“„Fereşte-te să faci legământ cu locuitorii ţării în care vei intra, ca să nu fie o cursă în mijlocul tău“, avertizează Domnul, Cel care cunoaşte şi cursa şi cât de înclinaţi suntem să cădem în ea. El adaugă: „nu cumva ... să fii invitat şi să mănânci din jertfa lor“ (v.15). Anumite invitaţii sunt în adevăr curse. Să avem curajul să le refuzăm! Sau, mai bine, să ne purtăm astfel încât nici unul să nu dorească sau nici măcar să nu gândească să ne invite (1 Regi 1.9, 10).Cu privire la ceea ce I se cuvine, Domnul repetă aici unele instrucţiuni date în capitolele 21-23.