În cap. 34 se dă al doilea şir de table, nu ca să fie sfărâmate, ci ca să fie ascunse în chivot, deasupra cărora, după cum s-a spus, avea să-şi ia locul Domnul, ca Domn al pământului, în cârmuire morală. „Moise a tăiat două table de piatră ca cele dintâi: s-a sculat disdedimineaţă şi s-a suit pe muntele Sinai, după cum îi poruncise Domnul; şi a luat în mână cele două table de piatră. Domnul s-a pogorât într-un nor, a stătut acolo lângă el, şi a rostit Numele Domnului. Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam”. Acesta este Dumnezeu văzut în cârmuirea morală a lumii, nu văzut la cruce, nu cum se vede în faţa Domnului Isus Hristos, nu cum este vestit în Evanghelia harului său. Iată Dumnezeu aşa cum este arătat în Evanghelie: „Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu care ne-a împăcat cu el prin Isus Hristos şi ne-a încredinţat slujba împăcării; că adică Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu sine, neţinându-le în seamă păcatele lor şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări” (2 Cor. 5. 18, 19). Nesocotind nevinovat şi neţinând în socoteală sunt două lucruri cu totul deosebite despre Dumnezeu. Pedepsind fărădelegile şi ştergându-le nu este acelaşi lucru. Cea dintâi este Dumnezeu în cârmuirea Lui, iar cea de a doua este Dumnezeu în Evanghelie. În 2 Cor. 3, apostolul pune alături slujba istorisită în Exod 34 cu slujba Evangheliei. Cititorul ar face bine să cerceteze cu luare aminte acest capitol. Din aceasta cercetare va vedea că oricine priveşte arătarea lui Dumnezeu către Moise pe muntele Horeb ca punându-ne înainte Evanghelia, nu înţelege ce este Evanghelia. Nici în zidirea Lui, nici în cârmuirea morală a lumii nu pot citi tainele adânci ale sânului Tatălui. Putea fiul pierdut să-şi găsească locul în braţele Celui descoperit pe muntele Sinai? Putea Ioan să se reazeme pe pieptul Lui? Hotărât că nu. Dar Dumnezeu s-a descoperit în Isus Hristos, El şi-a descoperit toate însuşirile în lucrarea de pe cruce. Acolo adevărul şi îndurarea s-au întâlnit, dreptatea şi pacea s-au sărutat. Păcatul a fost dat la o parte în chip desăvârşit, şi păcătosul, care crede, a fost făcut neprihănit. Prin sângele crucii. Când vedem pe Dumnezeu descoperit în felul acesta, nu putem decât să facem ca Moise: să ne plecăm capul la pământ şi să ne închinăm. Iată ţinuta unui păcătos iertat şi primit înaintea lui Dumnezeu.