4. Cortul întâlnirii lui Moise

Cortul menţionat în versetul 7 nu a fost tabernacolul pentru a cărui construcţie ce nu avusese încă loc până în acest moment Dumnezeu a prevăzut planuri şi instrucţiuni detaliate, ci un cort temporar ridicat de Moise şi numit aici „cortul (tabernacolul) întâlnirii." Persoanele individuale care doreau să-L caute pe Domnul se duceau acolo, afară din tabără. Tabăra fusese întinată de păcatul poporului. Prin urmare, cortul a fost situat afară. Când Moise intra în cort, stâlpul de nor cobora, indicând prezenţa lui Dumnezeu. Versetul 11 nu poate să însemne că Moise L-ar fi văzut pe Dumnezeu în esenţa fiinţei sale, cine spune doar că Moise a avut comuniune directă, neîngrădită cu Dumnezeu, faţă către faţă. E demn de remarcat că Iosua, care era pe atunci doar un tânăr, nu se depărta de cort. Poate că acesta a fost secretul succesului său ulterior pe plan spiritual.