Moise a fost cuprins de indignare. Înainte plin de zel pentru popor în faţa Domnului, de astă dată este plin de zel pentru Domnul înaintea poporului. Îl ia deoparte pe Aaron, dar acesta se scuză, în loc să se umilească. Apoi fiilor lui Levi li se dă o sarcină grozavă, pentru a ne arăta că slava lui Dumnezeu trebuie să aibă prioritate faţă de legăturile de familie sau de prietenie. Fiii lui Levi sunt credincioşi şi Domnul va ţine cont de aceasta mai târziu, încredinţându-le slujba cortului (Deut. 33.9-10). Dumnezeu nu ne va folosi fără să ne fi probat credincioşia.În final îl găsim pe Moise din nou la spărtură, ca mijlocitor. Spre deosebire de Aaron, el expune complet faptele, fără a ascunde nimic. Spera să facă ispăşire pentru popor şi se oferă pe sine însuşi în locul lor. În această privinţă se aseamănă cu Pavel, cel care mărturisea că dorea să fie: „anatema de la Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele după carne“ (Romani 9.3, vezi nota i). Dar un asemenea sacrificiu nu este posibil; Scriptura declară: „Un om nu va putea nicidecum să-l răscumpere pe fratele său, nici să dea lui Dumnezeu un preţ de răscumpărare pentru el“ (Psalmul 49.7) şi: „Fiecare dintre noi va da socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu“ (Romani 14.12). Numai Hristos poate face ispăşirea pentru păcătos, pentru că El Însuşi a fost fără păcat.