Domnul îi spusese lui Moise: „Poporul tău pe care tu l-ai scos din ţara Egiptului s-a stricat“ (v.7). Moise însă Îi răspunde: Nu, ci acest popor este al Tău, pe care Tu l-ai scos ... (v.11). În consecinţă, nu se poate ca Tu să-i nimiceşti. În Ioan 17, Domnul Isus, rugându-Se pentru ai Săi, Îi spune Tatălui: „Sunt ai Tăi“ (v.9). Aici Moise este un apărător talentat. Înainte protestase că nu era înzestrat cu talentul de a vorbi frumos, că nu era om cu „vorbire uşoară“ (4.10), dar acum inima îi bate pentru Israel şi, din belşugul inimii sale, cât de bine ştie să pledeze prin Duhul în favoarea poporului lui Dumnezeu! Totuşi, înflăcărarea lui Moise nu L-ar fi putut opri pe Domnul să-l nimicească pe Israel, dacă Legea care-i condamna ar fi fost aplicată imediat cu stricteţe. Unul dintre aceste două lucruri trebuia înlăturate: Legea sau poporul vinovat. În harul Său, Dumnezeu pune deoparte Legea, astfel încât Moise, într-un gând cu Dumnezeu, sfărâmă cele două table de piatră de piciorul muntelui.Când Domnul Isus a venit într-o lume vinovată, nu a venit pentru a aboli Legea, ci, dimpotrivă, El a împlinit-o în chip desăvârşit, înainte de a-i îndura blestemul pe cruce (Matei 5.17-18; Galateni 3.13).