Am fi dorit să putem trece imediat de la descrierea cortului, din cap. 31, la construirea lui, în capitolul 35. Dar, vai, între acestea două s-a interpus un episod trist în istoria acestui biet popor. Tocmai când, pe munte, Dumnezeu îi dădea lui Moise legea, în vale poporul şi începuse să calce primele două porunci. Şi, în timp ce Domnul îi dădea slujitorului Său instrucţiuni cu privire la închinarea faţă de El, Israel instituia un cult idolatru. Cât de mare este perversitatea şi nerecunoştinţa omului şi cât este de dispus să uite bunătatea lui Dumnezeu! (Psalmul 78.11; 106.19-23). „Idolatria“ nu este numai păcatul lui Israel sau al naţiunilor. Amintind de această scenă, apostolul Pavel este nevoit să-i pună în gardă pe creştini (1 Corinteni 10.7, 14). Un idol este orice ia în inimile noastre locul care I se cuvine numai lui Isus. Poate fi ca un viţel de aur:1) după chipul dumnezeilor lumii (egiptenii se închinau la boul Apis),2) turnat în tiparele imaginaţiei omului, cu alte cuvinte, purtându-i amprenta,3) şlefuit cu o unealtă de sculptor – rod al strădaniilor noastre (Isaia 44.10,12).Toate acestea pot avea loc atunci când am pierdut din vedere întoarcerea Mijlocitorului nostru, Hristos, aflat acum în cer, cum Moise era odinioară pe munte.