Împrejurul Cortului se întindea curtea, un fel de teren mare împrejmuit, în care toţi israeliţii puteau intra cu jertfele lor (Psalmul 96.8). Era delimitată de pânze de in susţinute de stâlpi aşezaţi pe piedestale de bronz. Aceste pânze de in subţire răsucit (conform cu umanitatea fără pată a lui Hristos), vorbesc despre mărturia de sfinţenie practică pe care sfinţii răscumpăraţi trebuie s-o poarte în faţa unei lumi ignorante şi ostile. O asemenea mărturie este însoţită de suferinţe din cauza dreptăţii şi toate trebuie să aibă ca bază piedestale de bronz, din acelaşi material ca şi altarul pentru jertfe, unde, în mod simbolic, Hristos a suferit pentru noi, lăsâdu-ne un model … (1 Petru 2.21). Strălucind în soarele deşertului, împrejmuirea curţii trebuia să fie văzută de departe, proclamând că Dumnezeu era acolo. Să ne ajute Domnul să dăm înaintea lumii o asemenea mărturie colectivă fără greşeală!Sfârşitul capitolului ne aminteşte care este sursa şi puterea interioară a unei asemenea mărturii: Duhul Sfânt. Pentru ca cele şapte lămpi ale sfeşnicului să strălucească neîncetat, în ele trebuia pus „untdelemn curat de măsline bătute“, imagine a exerciţiului continuu al credincioşilor de a acorda Duhului Sfânt locul care Îi aparţine de drept.